Ingrediente:
- ciuperci(hribi, champignon),
- apă,
- sare,
- 3 foi de dafin,
- 15-20 boabe de piper,
- untdelemn(ulei),
- 1 g dragoste.
Ciupercile tinere (cât mai mici) se curăţă, se spală în mai multe ape, se zvântă şi se fierb în apă clocotită cu puțină sare, 2-3 foi de dafin, 15-20 boabe de piper timp de 15-20 minute.
Când sunt fierte se aşază pe un platou să se zvânte. După o oră, într-un castron sau salatieră se pune puțină sare, ulei în cantitate mai mare şi se amestecă bine.
În acest ulei sărat se pun ciupercile și se amestecă bine cu o lingură de lemn, nouă.
Se aşază în borcănele (sterilizate anterior) mai mici fără a se îndesa. Se toarnă peste ele untdelemn să le acopere complet. Se leagă cu celofan dublu şi se păstrează în cămară la loc uscat.
La servit se pun pe farfurie (fără untdelemn prea mult). Se stoarce zeamă de lămâie (sau se pune oțet) după gust şi se presară puţin piper pisat.
Se decorează cu câteva măsline.