(Cantitate pentru 5 Porţii)
Ingrediente:
- 500 g urzici,
- 50 g slănină afumată,
- 100 g ceapă,
- 25 g făină,
- 100 g smântână,
- 50 g lămâie,
- 20 g usturoi,
- 50 g mărar,
- 15 g sare
Urzicile se spală bine, apoi se taie mare. Slănina se taie în bucăți cât mai mici. Ceapa și usturoiul se taie mărunt. Se stoarce lămâia de zeamă. Mărarul se toacă mărunt.
Slănina se prăjește la foc mic, până se rumeneşte puțin. Se ia de pe foc, se pune ceapa tăiată mărunt și se amestecă de câteva ori, apoi se adaugă urzicile.
Cratita se pune iar pe foc și se amestecă până scade volumul urzicilor. Se adaugă 200 ml de apă fierbinte și o linguriţă de sare, lăsându-se să fiarbă până se înmoaie bine pentru aproximativ 1 oră.
După ce s-au fiert, se adaugă făina frecată cu 2 linguri de apă rece, se amestecă și se completează cu apă.
Se lasă pe foc până dă câteva clocote și se leagă. După ce se ia de pe foc, se amestecă bine cu smântâna, bătută în prealabil cu o linguriţă de apă rece.
Se acrește cu zeama de lămâie, apoi se adaugă usturoiul și mărarul.
Se serveşte cu mămăliguță caldă sau ca garnitură.