caviare, icre

(5 Porții)

Ingrediente:

  • 60 g icre de crap
  • 200 ml ulei
  • 70 ml apă minerală
  • 100 g lămâie
  • 25 g măsline
  • 100 g ceapă
  • 5 g sare

Icrele se trec prin sită rară, pentru a se curăța de pielițe. O lămâie se taie felii, iar din restul se extrage sucul. Ceapa se toacă mărunt. Măslinele se curăţă de sâmburi şi se taie pentru decor.

Icrele se amestecă cu sare, se bat cu mixerul şi se adaugă ulei, puţin câte puțin; când încep să se întărească, se adaugă apă minerală. La sfârșit se adaugă sucul de lămâie.

Preparatul se servește rece, cu ceapa separat sau cu decor din frunze de salată verde, măsline și felii de lămâie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *